DESPRE NOI

Cine suntem

Suntem o comunitate creștină penticostală română care dorește să-L cunoască tot mai mult pe Dumnezeu, să trăiască potrivit Cuvântului Său și să fie o binecuvântare pentru cei din jur.

Salutul bisercii:

„Am zis mai-marilor, dregătorilor și celuilalt popor: «Lucrarea este mare și întinsă, și noi suntem risipiți pe zid, departe unii de alții. La sunetul trâmbiței, să vă strângeți la noi; Dumnezeul nostru va lupta pentru noi.»”

Neemia 4:19-20

PROGRAM

Întâlnirile bisericii

Duminică dimineața

Serviciu divin: 9:00

Duminică seara

Serviciu divin: 17:00

Miercuri

Serviciu divin: 19:30

Activități

Ce se întâmplă în biserica noastră

Concursul „Sola Scriptura”

Un concurs dedicat copiilor, adolescenților și tinerilor, având ca scop aprofundarea Cuvântului lui Dumnezeu, memorarea versetelor și dezvoltarea unei pasiuni reale pentru Biblie.

Programul de citire a Bibliei pe un an

Încurajăm întreaga biserică să parcurgă Biblia într-un an, după un plan clar.

Întâlniri de tineret

Seri speciale dedicate tinerilor, cu studiu biblic, întrebări și răspunsuri, părtășie și activități care întăresc credința și relațiile dintre participanți.

Grupuri de rugăciune

Timp dedicat mijlocirii, încurajării și apropierii de Dumnezeu. Credem că rugăciunea este esențială pentru viața bisericii și a fiecărei familii.